The Skin Cancer Foundation

Glosar

 

BIOPSIA GANGLIONULUI SANTINELA

Metoda de diagnostic prin care se verifica daca melanomul a metastazat la ganglionii limfatici din vecinatate. Procedura constă în îndepărtarea chirurgicală a unui singur ganglion (rar doi ganglioni), cel care se află cel mai aproape de tumoră (ganglion santinelă). Acesta este examinat la microscop. Dacă ganglionul santinelă conține celule canceroase, atunci întregul grup de ganglioni din care acesta face parte este îndepătat chirurgical. Dacă însă ganglionul santinelă nu conține celule canceroase, ceilalți ganglioni nu mai sunt operați.

 

BIOPSIE

Procedura prin care se extrage un mic fragment dintr-o leziune a pielii ( cativa mm diametru), pentru a fi analizat la microscop si a se stabili diagnosticul sigur. Fragmentul de tesut este extras printr-o mica interventie chirurgicala, cu anestezie locala. De obicei nu ramane cicatrice, sau doar o cicatrice foarte mica.

 

CHIMIOTERAPIE

Metoda de tratament al cancerului, ce consta in administrarea de substante chimice foarte puternice, care incetinesc cresterea si chiar provoaca distrugerea celulelor maligne.  Exista diverse astfel de substante (agenti chimioterapici), care se folosesc singure sau in combinatii.

Stabilirea schemei de chimioterapie optime se face in functie de tipul de cancer, de stadiul sau (gradul de metastazare), si de starea generala de sanatate a pacientului. Medicului oncolog, dupa consultarea medicului dermatolog si chirurg poate recomanda o anume schema de chimioterapie pentru cancerul de piele.

Chimioterapia poate avea efecte negative asupra organismului , printre acestea numarandu-se greata, slabiciunea, caderea parului, cresterea sensibilitatii la infectii, eruptii pe piele.

 

CLARK (NIVEL DE INVAZIE)

Nivelul de invazie Clark, denumit astfel dupa medicul care l-a definit, reprezinta adancimea pana la care un melanom a patruns in piele. Nivelul Clark este exprimat in cifre romane, de la I la V.

Nivelul Clark I semnifica un melanom subtire, care nu a depasit stratul superficial al pielii (epidermul).  Nivelul V semnifica un melanom care a crescut mult, patrunzand adanc in piele, pina la limita dintre al doilea (derm) si al treilea strat al pielii (hipoderm).

Nivelul de invazie Clark masoara doar extinderea melanomului in piele, nu da nici o informatie privind metastazarea melanomului la alte organe decat pielea. Astfel, un melanom poate avea nivelul de invazie V, fara sa aiba metastaze.

A nu se confunda nivelul de invazie Clark cu stadiul melanomului.

 

CRIOTERAPIE

Metoda de tratament al leziunilor pielii, inclusiv a tumorilor de mici dimensiuni. Consta în congelarea leziunii prin aplicarea de azot lichid cu ajutorul unui aplicator învelit în bumbac sau al unui spray. Nu este nevoie de intervenție chirurgicala sau anestezie. În urma acestui tratament, leziunile se micșorează sau se acoperă de cruste şi cad. Local pot apărea, pentru scurt timp, roşeaţă și tumefacție iar la unii pacienţi pot rămâne pete depigmentate.

 

DERM

Cel de al doilea din cele 3 straturi ale pielii: epiderm, derm si hipoderm (vezi figura) Este stratul pielii care contine radacinile firelor de par, glandele sudoripare si sebacee (care produc transpiratia si respectiv stratul protector de grasime de la suprafata pielii);  vasele de sange care hranesc pielea si filamentele nervoase raspunzatoare de senzatia de durere sau de mancarime, precum si fibrele care asigura rezistenta, supletea si elasticitatea pielii.

 

DERMATOSCOP

Dermatoscopul este un instrument asemănător unei lupe, care mărește și permite vizualizarea structurii interne și a detaliilor de culoare ale alunițelor, care nu pot fi observate cu ochiul liber.

Examinarea unei leziuni a pielii cu ajutorul dermatoscopului se numeste Dermatoscopie

 

ELECTROCAUTERIZARE

Metoda de tratament al leziunilor pielii, inclusiv al tumorilor superficiale, ce consta in distrugerea acestora cu ajutorul unui curent electric de mica intensitate. Procedura presupune arderea leziunii cu un electrod in forma de ac. Se realizeaza de obicei cu anestezie locala si are avantajul ca nu produce sangerare. In urma electrocauterizarii pot ramane uneori cicatrice.

 

EPIDERM

Stratul de la suprafata pielii. Este alcatuit din celule numite keratinocite, si este separat de stratul de dedesubt ( derm) prin membrana bazala.Contine de asemenea melanocitele, celulele producatoare de pigment si responsabile de „bronzarea” pielii. Este prima bariera de aparare a pielii fata de mediul inconjurator.

 

EXAMEN HISTOPATOLOGIC

Reprezinta analiza la microscop a unui fragment dintr-o leziune sau dintr-un tesut ( de exemplu din piele) pentru a stabili cu certitudine diagnosticul bolii. Este o analiza absolut necesara pentru a pune diagnosticul de cancer al pielii, pentru a stabili gradul de patrundere a tumorii in piele, si pentru a verifica daca tumora a fost indepartata in totalitate prin tratament.

Examenul histopatologic se poate face pentru un fragment de tesut ( biopsie) sau pentru o tumora in intregime, dupa ce aceasta a fost excizata chirurgical

 

EXCIZIA

Reprezinta indepartarea chirurgicala, in totalitate a unei leziuni sau tumori a pielii. Se realizeaza prin decuparea leziunii respective cu ajutorul unui bisturiu sau al unui foarfece

 

FACTOR DE PROTECTIE SOLARA (FPS)

Factorul de protectie solara (Solar Protection Factor, SPF în limba engleză) este un parametru care masoara eficiența cu care un produs cosmetic te apără împotriva radiatiei ultraviolete de tip B (UVB). Cu cât FPS este mai mare, cu atât produsul respectiv oferă o protecție mai bună față de UVB

FPS este un număr care reprezintă raportul dintre duratele de expunere la UVB necesare pentru ca pielea ta să se înroșească cu și fără cremă de fotoprotecție. Adică, dacă pielea ta se înroșește după 10 minute de stat la soare fără cremă de fotoprotecție, atunci când aplici o cremă de fotoprotecție cu FPS de 15, vor fi necesare 10x 15= 150 minute pentru ca pielea ta să se înroșească.

FPS minim necesar în Uniunea Europeană pentru ca un preparat cosmetic să fie inclus în categoria produselor de fotoprotecție este de 6.

Dincolo de FPS de 50, protecția oferită de produsul respectiv nu mai crește semnificativ, astfel încât practic produsele cu SPF 50 oferă fotoprotecția maximă posibilă în prezent.

 

FOTOPROTECTIE

Protectie fata de razele soarelui. Acest termen se refera in special la protectia fata de razele ultraviolete emise de soare, care in cantitati prea mari au efecte daunatoare asupra pielii.

Cremele de fotoprotectie sau cremele cu ecran solar sunt produse cosmetice care aplicate pe piele impiedica razele ultraviolete sa ajunga la aceasta.

Fotoprotectia consecventa este principala metoda de prevenire a cancerului de piele.

 

FOTOTIP CUTANAT

Fototipul cutanat al unei persoane reprezinta modul in care pielea acelei persoane reactioneaza la expunerea la soare.

Din punctul de vedere al rezistenței pielii la ultravioletele emise de soare, oamenii se împart în 6 categorii, numite fototipuri cutanate. Acestea categorii diferă prin ușurința cu care o persoană se arde la soare și respectiv  ușurința cu care se bronzează

  • Fototipul I. Este reprezentat de persoanele care se ard (se înroșesc) de fiecare dată când se expun la soare, și nu se bronzează niciodată. Aceste persoane au pielea foarte albă, adesea cu pistrui, părul blond sau roșcat, și ochi albaștri sau verzi.

    Pentru că nu se bronzează, aceste persoane nu sunt de loc protejate de efectul nociv al UV, si prin urmare sunt cele mai expuse riscului de cancer de piele și de îmbătrânire prematură a pielii

    Aceste persoane au nevoie de protecție deosebită

  • Fototipul II. Este reprezentat de persoanele care de obicei se ard (se înroșesc) când se expun la soare, dar uneori se și bronzează. Aceste persoane au pielea albă, părul blond închis sau șaten, și ochii verzi sau căprui. Sunt mai puțin vulnerabile la soare decât cele cu fototip I, dar au totuși o sensibilitate mare la UV

  • Fototipul III este reprezentat de persoane care se ard rar la soare, în schimb se bronzează bine aproape întotdeauna. Aceste persoane au de obicei pielea mai închisă la culoare, păr castaniu sau negru, ochi căprui sau negri. Aceste persoane sunt în mod natural mai bine protejate de efectele nocive ale UV.

  • Fototipul IV corespunde persoanelor cu piele mai închisă la culoare, păr și ochi negri. Nu se ard practic niciodată la soare, și au pielea bine protejată de efectele nocive ale UV

  • Fototipul V și VI corespund coloratiilor etnice : mulatri, hispanici, indieni și respectiv indivizii de rasă neagră. Aceste persoane sunt pigmentate în mod natural, și sunt protejate astfel chiar și de cantități mai mari de UV. Fac foarte rar cancer de piele, de obicei în zonele corpului lipsite de pigment.

 

INDICE BRESLOW

Numit astfel dupa medicul care l-a definit, indicele Breslow reprezinta grosimea melanomului sau mai bine zis adancimea pana la care acesta a patruns in piele. Se masoara in milimetri si este cel mai important factor in estimarea prognosticului unui melanom.  Un melanom cu indice Breslow (cu grosime) sub 1 mm, este considerat un melanom subtire si are un prognostic bun. Cu cat indicele Breslow este mai mare, cu atat melanomul este mai mare si deci mai periculos.

In special melanoamele cu indice Breslow mai mare de 4 mm sunt periculoase.

Indicele Breslow se refera doar la grosimea tumorii din piele. Nu da nici o informatie despre prezenta sau absenta metastazelor de melanom.

 

KERATINOCIT

Keratinocitele sunt celulele din care este alcatuit stratul de la suprafata pielii, epidermul.

 

MELANINA

Melanina reprezinta un pigment brun produs de celule specializate ale pielii, numite melanocite. Sub actiunea radiatiilor ultraviolete ale soarelui, melanocitele din piele produc cantitati crescute de melanina, care patrunde apoi in celulele din jur (keratinocite), alcatuind un strat protector de pigment. Acest strat are rolul unei „umbrele” care protejeaza structurile sensibile din profunzimea pielii de efectele nocive ale radiatiilor ultraviolete si este cel care da culoarea „bronzata” a pielii. Cu cat expunerea la soare este mai intensa, cu atat cantitatea de melanina produsa este mai mare si pielea capata o culoare mai inchisa.

Prin urmare bronzul nu este unsemn de sanatate, ci reprezinta incercarea pielii de a se apara de o cantitate de ultraviolete prea mare.

Atentie insa! Capacitatea de producere a melaninei este conditionata genetic, astfel incat nu toti oamenii se bronzeaza la fel de bine.

Cantitatea cea mai mare de melanina o produc persoanele de origine africana, de culoare, ca raspuns de adaptare la viata in regiuni cu expunere foarte puternica la soare

In schimb, persoanele cu pielea alba, par blond si ochi deschisi la culoare pot produce in mod normal foarte putina melanina, chiar daca stau mult la soare. Astfel, pielea lor nu se poate apara bine de efectele negative ale radiatiilor ultraviolete, aceste persoane avand astfel un risc crescut de arsuri solare, de imbatrinire prematura a pielii si de cancer de piele in caz ca se expun excesiv la soare

 

MELANOCIT

Celula specializata a pielii,  care are ca functie principala producerea de melanina- pigmentul protector care apara pielea de efectele nocive ale radiatiilor ultraviolete ale soarelui.

Uneori in piele apar aglomerari de astfel de melanocite benigne, care reprezinta alunitele benigne (denumite si nevi melanocitari)

Melanocitele se pot transforma in celule canceroase (se malignizeaza) dand nastere melanomului, cea mai periculoasa forma de cancer de piele.

 

METASTAZA, METASTAZARE

Atunci cand un cancer se dezvolta in organism, la un moment dat el poate imprastia celule canceroase care ajung in diferite organe ale corpului, unde se fixeaza si se inmultesc, dand nastere la noi tumori. Aceste tumori „fiice” se numesc metastaze, iar procesul de imprastiere a celulelor canceroase in organism se numeste metastazare.

Atunci cand un cancer a metastazat, el poate pune in pericol viata si este necesar tratament intensiv.

Atunci cand cancerul nu a format inca metastaze in alte organe este denumit cancer localizat si are un prognostic mai bun.

Sansele cele mai mari de vindecare le au cancerele localizate, de aceea este esential ca orice tumora sa fie descoperita si tratata cat mai devreme, inainte de a avea timp sa metastazeze.

 

NEV

Nev sau alunita reprezinta o tumora benigna a pielii, alcatuita dintr-o aglomerare de melanocite normale.

Toti oamenii au alunite pe piele. Aceste sunt in marea lor majoritate benigne si nu pun probleme.

Rareori insa ele se pot transforma in cancer (melanom).

De aceea, daca o alunita incepe sa isi modifice aspectul (forma, dimensiunea, culoarea etc.), sau daca o alunita noua apare si creste repede, consulta fara intarziere un dermatolog, caci s-ar putea sa fie vorba de fapt de un melanom

 

SCREENING

Termen imprumutat din limba engleza, folosit cu sensul de consultatie sau analiza medicala adresata oamenilor aparent sanatosi dar cu anumiti factori de risc, cu scopul de a depista foarte devreme o problema de sanatate.

Pentru cancerul de piele screening-ul presupune examinarea la intervale regulate a pielii de catre un specialist dermatolog.

 

STADIU TUMORAL (STADIALIZARE)

Stadiul tumoral reprezinta faza de dezvoltare in care se afla tumora la momentul diagnosticului.

Stadiul este exprimat in cifre romane, de la I la IV. Fiecare stadiu poate fi impartit in substadii notate cu litere:  de exemplu stadiul IIC sau stadiul IIIB

Stabilirea stadiului tumoral se face diferit in functie de tipul de cancer, dar respectandu-se in general urmatoarea clasificare:

Stadiul I si II (cu subtipurile  a, b sau c) corespunde tumorii localizate, care nu a metastazat, avand dimensiuni mai mici (stadiu I) sau mai mari (stadiul II)

Stadiul III reprezinta metastazarea la nivelul ganglionilor limfatici din vecinatatea tumorii

Stadiul IV corespunde unui cancer care s-a raspandit si al alte organe si tesuturi.

Stadiul tumoral este cel care determina sansele de vindecare a tumorii (cu cat stadiul este mai mare, cu atat pericolul este mai mare si prognosticul mai defavorabil) si este elementul principal de decizie a tratamentului celui mai potrivit. Cu cat stadiul este mai mare, cu atat este nevoie de tratament mai intens si mai complex.